Istoricul localității

Istoricul localității Voivodeni începe în epoca bronzului. Informaţii lapidare cu privire la urme străvechi şi vechi de pe raza localităţii apar la mai mulţi autori, începând din a doua jumătate a sec. al XIX-lea.
Timotei Cipariu menţionează şase monede romane de argint de la împăraţii Augustus, Vespasian, Domiţian, Hadrian, Faustina Junio, descoperite pe locul numit „La comoară", drumul roman ce ducea spre castrul roman de la Brâncoveneşti, fiind menţionat de mai mulţi autori.
La marginea nordică a satului se observă un şanţ dublu de apărare pe o lungime de mai multe sute de paşi, tot acolo, cu ocazia unor lucrări agricole ies la iveală pietre fasonate, părți din fundaţia unor clădiri.
La nord de vatra satului, pe malul stâng al Luţului, se observă un tumul pe al cărui promontoriu se mai văd urmele unui şanţ de apărare. Constantin Daicoviciu semnalează o aşezare din epoca bronzului-prima vârstă a fierului (hallstatt), în punctul „Bunghat", aflat la 2 km NE de sat, la cota 374 m. Printre alte monede romane este semnalat şi un denar din vremea lui Marcus Antonius, fără menţiunea dacă era sau nu cu „legio".
Lucrările edilitare din anul 1974 și săpăturile arheologice din anul 1977 desfășurate în curtea Școlii Generale din Voivodeni au scos la iveală mai multe fragmente ceramice de culoare cenuşie, lucrate la roată, un fragment de ceramică roşie de provenienţă romană și o serie de materiale importante, care ilustrau o locuire îndelungată, din epoca bronzului până în epoca feudală timpurie a acestei zone din valea Mureşului superior. În vastitatea materialului ponderea cea mai mare revine ceramicii de factură dacică şi romană provincială, vestigii care împreună cu restul descoperirilor documentează procesul de întrepătrundere a elementelor de civilizaţie dacică cu cele romane, proces care a avut ca rezultat direct romanizarea autohtonilor daci şi în acest perimetru geografic mureşean, care şi-a adus din plin contribuţia la crearea romanităţii nord-dunărene, baza etnogenezei româneşti.
Primele urme de viaţă omenească de pe raza localităţii datează de la începutul epocii bronzului. Din această epocă s-au descoperit fragmente ceramice de culoare cărămizie. Unele fragmente aparţin culturii Wietenberg (1800-1600 îen) fiind ornamentate cu un brâu în relief crestat, altele culturii Noua (1300.1200 îen), din perioada bronzului târziu. Creatorii acestor obiecte şi locuitorii aşezării sunt tracii nord-dunăreni.
Fragmentele ceramice descoperite în curtea şcolii atestă prezenţa dacilor încă di prima vârstă a fierului, Hallstatt. Ceramica dacică scoasă la iveală în cantităţi mari se compune din fragmente întregibile sau obiecte întregi, fiind lucrate de obicei cu mâna, de culoare cenuşie.
Cu ocazia săpăturilor au mai fost scoase la iveală un număr de patru locuinţe. Din perimetrul uneia s-au scos la iveală „in situ" cărămizi de vatră, de forma unor greutăţi, din lut ars, cu forma piramidală, perforate în partea superioară, având înălţimea între 14,5 - 16 cm. Lângă aceste cărămizi de vatră a apărut şi un catilus de la o râşniţă manuală, lucrat din calcar. El este de tip greco-roman, mai evoluat faţă de tipul celtic, care are trunchiul de con mai alungit.
Descoperirile arheologice constituite din fragmente de ceramică, obiecte metalice de uz gospodăresc ne arată că pe teritoriul localităţii s-a organizat o mică obşte sătească. Pământul arabil a fost împărţit, prin tragere la sorţi, în loturi familiale cultivate de membri obştii. Tragerea la sorţi se obişnuia să se facă cu săgeţile de lungimi şi grosimi diferite. Pădurile, păşunile şi apele constituiau proprietatea întregii colectivităţi.
 
Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1332. Documentul în care este meţionat pentru prima dată numele localităţii poartă titlul „Socotelile lui Iacob al lui Berengariu şi Raimond de Bonnofato, strângătorii dijmelor papale pe şase ani din regatul Ungariei pe anii 1332-1337".
Dijma papală din Voivodeni a fost adunată între 1332-1334 de către cei doi trimişi papali după cum urmează:
- 1332. Socoteala despre prima plată pe anul întâi din arhidiaconatul de Ozd „...De asemenea Pavel, preotul din Voivodeni a plătit douăzeci de banali vechi, în limba latină „Paulus sacerdos de sancto iohane solvit XX banales antiquos"
- 1332. Socoteala despre a doua plată pe anul întâi din arhidiaconatul de Ozd"...De asemenea Ioan(aşa)preotul din Voivodeni a plătit şase banali vechi şi şapte danari mici". („Iohannes sacerdos de Sancto Iohane solvit VI. antiquos banales el VII.parvos.")
- 1332. De asemenea preotul Pavel din Voivodeni a plătit opt banali vechi, (Paulus sacerdos de Sancto Johanne solvit VIII banales antiquos. Această plată s-a făcut la Sărbătoarea celor 11.000 de fecioare, la 21 oct.1332.
- 1333. De asemenea Pavel, preotul din Voivodeni a plătit trei groşi şi trei banali vechi. (Paulus sacerdos de Sancto Johanne solvit III.grossos et III antiquos banales. Plata s-a făcut pe anul al treilea, în ajunul sărbătoririi tuturor sfinţilor, la 31 oct.1333.
- 1334. Socoteala despre plata a doua pe anul al III-lea...De asemenea Pavel, preotul din Voivodeni a plătit zece banali vechi. (Paulus, sacerdos de Sancto Johanne solvit X banales antiquos.
Ultima plată înregistrată datează din 01.11.1334, când se menţionează:
1334. De asemenea Pavel preotul din Voivodeni a plătit patru „groşi”. (Paulus sacerdos de Sancto Johannes solvit IIII grosos).
În documentele de arhivă şi publicaţii, la diverşi autori, numele localităţii Voivodeni apare sub diferite forme, după cum urmează: Sancto Johanne, Motunzenthyuana, Mortunzenthyvan, în anul 1368, Zenthyvan, Zenthivan, în anul 1380, Zenthywan în anul 1411, Waydazenthywan, Wayda Zent Iwan, în anul 1451, Possesio Zenth Iwan, în anul 1468, Szenthivany în anul 1552, Zenthiwan în anul 1554, Vayda Szentivan în anul 1559, Vayda-Zenth-Ivan în anul 1559, Vajdaszentivany în anul 1601, Vaida Szent Ivan în anul 1633, Vajda-Szent-Ivany în anul 1724, Szent Anna în anul 1750, Szent Iuona în anul 1750, Sântioana în anul 1760-1762, Szent Ivany, Vajda Szent Ivany în anul 1779, Vajda Szent Ivan în anul 1830, Sanctioany în anul 1830, Szintyivan în anul 1831, Johannidorf, Szint Iuone şi V.Sz.Ivan în anul 1850, Szint Iuone în anul 1873, Santu Jonne în anul 1887, Sânt Jona în anul 1900, Sânioana în anul 1910, Voivodeni în anul 1925.
Denumirile de Sancto Johanne, Zanthyvan, etc. sunt considerate că provin de la numele personajului biblic Sfântu Ioan Botezătorul (în limba maghiară Szent Ivan). Asemenea denumiri se găsesc multe în Transilvania. În judeţul nostru mai sunt şi alte două localităţi având denumiri asemănătoare, Sântioana de Mureş (Marosszentivany) şi Sântioana (Kebeleszentivany).
Denumirile de Wajdaszenthyvan,Wayda Zent Iwan apar pentru prima dată într-un document din anul 1451 în care se menţionează o posesiune ‚ poss. .Waydazenthywan, Wayda Zent Iwan.
Localitatea Vajdaszenthyiwan, în limba latină Sanct Joany, se află printre posesiunile familiei Bethlem, care este o aşezare preferată a voivozilor Transilvaniei. În limba latină textul apare astfel: „...Vajvoda Sanct Joanny Bethlenianny adnumeratus, abomonitatem. loci vajvody, olim Trannimultum dilectus, et eorus secessus putatur quid si Dominici Bethlen circa an.1451.Tranniae vajvoda aut Alexii Bethlen c.a.1530, vicevojvoda, aut utriusqe fuerit, et ideo pago nomen vajvoda adhoferit "
Faptul că aşezarea a fost un loc preferat al voivozilor Transilvaniei este confirmat de către istoricul Mattias Bell care afirmă „...Szent Ivany, Vajda Szentivány a fost o localitate cu un castru plăcut, unde s-au retras cândva voivozii Transilvaniei." În limba latină: "...castrum loco amoeno positum secessus fuit olim Vajvodarum Transilvaniae". Castrul în cauză nu mai există. După toate probabilităţile, se afla ridicat pe dealul lui Balint. În grădinile din împrejurimi, cu ocazia arăturilor, ies la iveală foarte multe cărămizi, ce aparţineau cândva acelui castel.
 
(prof. Barta Zoltan, Monografia localității Voivodeni, extras)